duminică, 17 aprilie 2011

M-am mutat

Cu mult timp in urma am anuntat sa am inchis blogul. Acum a venit timpul sa-mi deschid unul nou. Daca va place ce scriu, ma gasiti http://booksandfeminism.wordpress.com/
Link

vineri, 25 iunie 2010

Blog inchis

N-am mai scris de o groaza de timp si nici nu voi mai scrie aici pentru ca am terminat liceul si chiar daca mi-au ramas cartile nu mai am nicio banca. Peste trei zile dau bacul si in trei luni plec la facultate, asa ca blogul asta atat ca titlu cat si ca si continut nu mi se mai potriveste. Astfel il declar oficial inchis desi practic era inchis de mai mult timp.

Dupa ce scap de proba la istorie o sa incep un alt blog, in care sa scriu din nou despre carti, despre mine si despre tot ceea ce ma preocupa. Am o dispozitie nebuna de scris si de abia astept sa termin cu Bacul.

luni, 19 aprilie 2010

Ce mă dă afară din ţară

Anual, sute de elevi şi studenţi din România aleg să plece la studii în afara graniţelor. Foarte puţini vor să se întoarcă. Dintre aceştia şi mai puţini chiar se întorc. Eu fac parte din categoria celor care au ales să plece şi nu vor să se mai întoarcă. Întrebarea firească ar fi "de ce?". S-a speculat şi încă se mai speculează o gamă foarte variată de motive, s-au scos în faţă tot felul de pretexte, din toate domeniile, însă rar sunt invocate lucrurile esenţiale. Nu plec din cauza situaţiei economice a României, nu plec pentru că acolo există şanse mai mari pentru un loc de muncă foarte bine plătit, nu plec visând la un Babilon financiar. M-aş descurca cu acest aspect. Nu plec nici pentru că învăţământul românesc este o hibă neinteligibilă, plină de alte milioane de hibe mai mici: numărul mare de profesori incompetenţi, programa prost făcută, modalităţile depăşite de predare. Aş trece şi peste asta. Adevăratul motiv pentru care vreau să plec şi să nu mă mai întorc este de cu totul altă natură şi ţine strict de moralitatea şi mentalitatea poporului român.

Până la vârsta de 18 ani, am ajuns, din nefericire, să simt un mare dezgust faţă de propriul popor. Acum câţiva ani vroiam să fac ceva pentru România, să schimb ceva, să încerc. Însă, în aceşti câţiva ani am înţeles că a încerca să schimbi ceva în România este periculos. Eşti luat fie drept nebun, fie drept prost. Există în noi o repulsie subită şi o furie ce frizează patologicul faţă de tot ceea ce iese din amoralismul turmei. Orice implicare în încercarea de schimbare a României este o aventură de proporţii imense, ca o cursă de maraton pe un teren înţesat de mine antipersonal. Poporul român pe care l-am văzut şi, cel mai important aspect, pe care l-am simţit pe propria-mi piele, nu cred că poate fi schimbat. E un popor violent, intolerant, xenofob, laş, puturos. În fiecare zi, pe stradă, sunt lovită de toate acestea, observ cu neputinţă cum este etalat prostul gust, cum este ridicată în slăvi prostia, cum violenţei i se face statuie. Nu pot face un pas, un simplu pas, fără ca, în clipa
imediat următoare, grotescul să nu-şi afişeze întreaga lui suită de tipologii debile: piţipoanca masterandă, politicianul de gang, instalatorul semi-analfabet care jură moarte intelectualilor, pensionarul comunist care aruncă jeturi de urină verbală pe memoria martirilor etc. Zi de zi, emisiunile televizate, radioul, ziarele, programele de ştiri îmi livrează partidul, botoxul şi guşa drept unică raţiune de a fi. "Bătaia este ruptă din rai" şi "Capul plecat sabia nu-l taie" sunt legile după care acest popor îşi coordonează fiecare mişcare. Astfel, suntem învăţaţi să practicăm cu voluptate umilirea celuilalt. Adevărul, libertatea, moralitatea ne sperie şi nasc în sufletul nostru o ură subită, care naşte la rândul ei nevoia de distrugere.

Am abordat doar contururile vagi ale unei moralităţi, pe care o văd în declin. Ar mai fi imens de spus. Concluzia este că la 18 ani sunt o adolescentă care a pierdut orice fel de speranţă în poporul din care s-a născut. Aş vrea să declar, chiar şi cu scepticism, cât cred în schimbarea situaţiei, că aştept acel moment când prostia, violenţa şi prostul gust vor fi privite cu dispreţ şi neîncredere, dar aş minţi.

Citiţi şi aici.

marți, 23 februarie 2010

Despre evrei şi români


Întreaga sâmbătă mi-am petrecut-o citind "Spectatorul angajat", o serie de interviuri luate de Jean-Louis Missika şi Dominique Wolton, lui Raymond Aron. Datorită lui Raymond Aron am înţeles mai bine liberalismul. Dar nu cartea în sine e obiectul postului şi faptul că Aron a fost evreu. Îmi plac evreii foarte mult!!! (Din motive pe care n-o să le expun aici)

Astăzi, dintr-o joacă pe net, am intrat pe site-ul ăsta. Nu că aş fi avrut vreo revelaţie, dar m-am gândit de la vizualizarea primei paginii: "Prost şi urât popor!!!!" (pentru cine încă n-a înţeles fac referire la români). Nu-mi plac românii, chiar deloc.

Nu-mi place că sunt româncă. Aş fi vrut să fiu evreică.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Reforma învăţământului românesc? Utopie!

Nu mai este de mult un secret că sistemul de învăţământ constituie un subiect sensibil. Spre deosebire de toate celelalte domenii, şcoala are o implicaţie socială mult mai mare. Nu fiecare om este nevoit să cunoască hibele sistemului de justiţie şi nici de problemele sistemului de sănătate nu se loveşte chiar în fiecare zi. În schimb, în învăţământ este implicat direct un număr mult mai mare de oameni, fie în calitate de elevi, profesori sau părinţi. În plus, şcoala este de multe ori făcută responsabilă pentru starea actuală şi viitoare a societăţii: dacă sistemul de învăţământ funcţionează cum trebuie, societatea va progresa. Astfel, învăţământul devine un centru de la care pornesc, ca într-o reţea, toate celelalte sisteme.

Nu este un secret nici faptul că în România societatea nu înregistrează progrese, cel puţin unele vizibile şi cu impact puternic. Justiţia trebuie tratată cu o reformă. Sistemul medical trebuie tratat cu o reformă. Agricultura trebuie tratată cu o reformă. Însă învăţământul este cel care trebuie "vindecat" urgent. De aceea, de 20 de ani, este într-o continuă re-for-mă. În fiecare an primeşte tratamente din ce în ce mai "spectaculoase". Actualul ministru deja a anunţat că toamna anului şcolar viitor va întâmpina elevii cu noi schimbări. Structura examenelor naţionale a fost schimbată de atât de multe ori, încât elevii au ajuns, chiar în preajma lor, să trăiască cu spaima reformei. Programa şcolară se schimbă de la an la an, se scot materii, se introduc materii. Schimbările sunt atât de frecvente şi de bruşte, încât, cu toţii, elevi, profesori şi părinţi, par aruncaţi într-un haos total din care nu pot discerne decât - bineînţeles! - aerul păgubos al experimentului. În situaţia actuală din învăţământ nimeni nu pare să mai înţeleagă nimic. Nici măcar ministrul, indiferent care a fost sau este acela. Cei care s-au perindat pe la Ministerul Învăţământului în ultimii 20 de ani au fost atât de convinşi că este nevoie de o schimbare încât semănau cu participantele de la "Miss Univers" care vor să salveze balenele. Cu toate astea, au fost mai multe balene salvate decât s-au înregistrat succese în reformarea învăţământului.

Citeste mai departe.