Celei care ma judeca, Alessandro Perissionotto

Editura Humanitas, 2008
Colectia Raftul Denisei
Traducator Gabriela Lungu

Romanul "Celei care ma judeca" este original insa, in acelasi timp, de actualitate. Original prin structura si actual prin ideile abordate.

O sa-l numesc roman politist insa viata protagonistului se aseamana mai mult cu cea a "Strainului" lui Camus, prin faptul ca banalul vietii sale cotidiene devine tragic. Protagonistul cartii, Luca Barberis, expert in calculatoare, este tras pe sfoara de asociatul sau Giuliano Lajanca, pe care intr-un moment de nebunie il omoara. O poveste simpla in spatele careia se ascunde o retea incalcita de tradari si coruptie.

Originalitatea structurii apare deoarece intreg romanul este format din mailurile pe care Luca i le trimitei judecatoarei sale si invers. Cu toate ca amandoi pornesc acest dialog virtual lipsiti de incredere, ajung sa faca o intreaga ancheta si sa descopere adevaratii vinovati, care l-au transformat pe Luca, omul care traia in rutina calculatoarelor sale intr-un criminal.

Merita :)

Soni, Andrei Ruse

Editura Tritonic
Colectia LIT

Exista anumite carti care devin experiente, de care-ti dai seama ca nu te poti desprinde si ca daca te-ai opri din citit s-ar rupe firul. Cu Soni am trait o experienta, a fost mai mult decat lectura, ma transpusesem acolo in viata ei, in tot ce inseamna Soni. Trei ore jumate m-am simtit de parca as fi fumat prea multe tigari una dupa alta.

Si ce inseamna Soni? O carte despre moarte, despre cancer sau o carte despre cum sa invatam sa traim? Voi alege cu siguranta a doua varianta. Si cine este Soni? O tanara diagnosticata cu cancer la stomac? Sau e doar un om care renunta sa mai rostogoleasca in fiecare zi bolovanul lui Sisif pentru a o lua de la capat a doua zi, si care invata sa traieasca cu adevarat. Asa cum noi nu stim s-o facem. Insa ce facem noi defapt toata viata? Alegem intre x, y si z si uitam ca vom muri la un moment dat. Suntem atat de pierduti in universul nostru mic care se invarte intre ce sa mananc, ce pasta de dinti sa folosesc, ce sampon, ce mobila, ce culoare la pereti, ce viata sa aleg in fond, incat avem sentimentul nemuririi. Cat de des ne gandim ca nu suntem nemuritori? Cat de des ne amintim ca toti murim la un moment dat?

Soni m-a ravasit, m-a tulburat, m-a facut sa-mi pun toate intrebarile astea si sa ma ia ameteala. Soni a fost pentru mine mai mult, decat o carte. Cum ziceam a devenit o experienta. De ce? Pentru ca m-am regasit in Soni. Pentru ca intr-un fel si eu sunt o Soni si pentru ca intr-un fel fiecare dintre noi poate fi Soni.

Nu vreau sa ma refer la stil, nu vreau nici macar sa ma refer la carte in sine. Pentru mine Soni a fost mai mult decat o carte si ce am scris aici e mai mult decat o recenzie.

"murim ca prostii. ce mi-as dori ca aceasta carte sa fie un manual despre cum e sa mori... dar nu cred. aceasta carte poate doar va reaminti unor ipocriti sau chiar unor oameni simpli ca nu sunt nemuritori. asta sper."

Defapt mi-as dori sa fiu un fel de Soni, mi-as dori ca fiecare dintre noi sa fie un fel de Soni. Defapt si eu si voi suntem doar niste ipocriti.

Ghidul nesimtitului, Radu Paraschivescu

Editura Humanitas, 2006
Colectia Rasul lumii

Un ghid despre cum sa fii nesimtit. Ciudat titlu, ai zice la prima vedere, cum sa inveti sa fii nesimtit? Doar e plin de nesimtiti la fiecare pas, unde te uiti trebuie sa gasesti un astfel de specimen (prost zis specimen, doar se inmultesc pe zi ce trece). Evident "Ghidul nesimtitului" este o ironie la Romania noastra cea de toate zilele, in care nesimtitul se manifesta oriunde, il intalnim in autobuze dar si la intalnirile mondene. Nu vei scapa de nesimtit oriunde vei merge, pare sa ne sugereze Paraschivescu prin aceasta carte.

Imi place cum este construita cartea, modul in care scriitorul se adreseaza direct nesimtitului, invatandu-l ce sa fac, cum sa devina un nesimtit desavarsit. Ceea ce nu mi-a placut la carte este faptul ca e mult prea scurta, la cat de vaste sunt formele nesimtirii, 190 de pagini nu sunt de ajuns pentru a putea cuprinde nesimtirea si nesimtirii de care ne lovim zilnic.

Sunt sigura ca nimic din ce veti citi in "Ghidul nesimtitului" nu o sa va fie strain, la fiecare pagina va veti gandi , insa este amuzant sa citesti despre nesimtire. am numit-o amuzanta, pentru ca desigur starneste rasul, insa daca stau sa ma gandesc mai bine, e trista o Romanie in care nesimtirea poate domina astfel. Plus ca se mai si raspandeste REPEDE!

Editia a IIa SdC

Destui participanti, multe carti si o atmosfera foarte placuta! Detalii tehnice si generale gasiti aici.

Imi pare rau ca au fost mai putini participanti ca prima data (19 fata de 22) nu e o diferenta enorma, insa recunosc ca e putin vorba de orgoliu pentru ca nu mi-ar placea sa se imputineze numarul cu timpu. Si-mi mai pare rau ca n-au putut sa ajunga Diana Corcan si Cristian Robu Corcan, cu care imi place sa vorbesc.

In schimb sunt foarte fericita ca de data asta am luat carti. Daca la prima editie cartile s-au epuizat foarte repede fiind mai putine, de data asta participantii nu s-au limitat sa aduca doar o carte si au adus chiar si patru. Eu am luat Arta conversatiei de Ileana Vulpescu, Ghidul nesimtitului, Cismigiu&Comp - Bajenaru si Soni, Andrei Ruse. Soni mi-a starnit curiozitatea si vroiam sa o citesc, insa eu m-am trezit cam tarziu cand stocu era deja epuizat, asa ca l-am rugat pe Marian Coman sa o aduca la SdC. Era sa raman fara ea de cateva ori pentru ca se parea ca o vroia toata lume(sau poate is eu paranoica), asa ca de data asta n-am lasat-o mai mult de 10 minute pe masa si am bagat-o in ghiozdan. Data viitoare va las sa va bucurati de ea!

Felicitari si pentru olimpicii nostri, care s-au calificat la nationala: Ioana Serban la romana si Irina Lupu la chimie, respectiv la proba de baraj la engleza: Steluta Grama.

Pe data viitoare cu carti si voie buna!

Castelul printesei de caramel, Eduard Tone

Editura Tritonic, 2008
Colectia Lit

Alex locuieste intr-un castel. In castel locuieste si Svetlana de care personajul principal e indragostit nebuneste si pentru care alearga prin tot Parisul dand peste personaje din ce in ce mai ciudate, mai iesite din comun. Un pitic pe nume Longjack. O fetita cu sandale albe. Adela, care intamplator e marea iubire a vecinului sau Pimpi. O gasca de punkeri ciudat de respectuosi. Un batran, Jeudi, si melcul sau, care trimite oamenii inapoi in timp. Eshe, o mulatra nemaipomenit de frumoasa. Doi fotografi gemeni de la Disneyland. Sancho Paza si foarte indragostita lui fiica, Izabel. Ancuta, o fosta iubire de a lui Alex cu niste sani imensi si Rhicepin, proprietarul unui hotel de cinci stele. Toti il conduc pe Alex spre marea iubire.

Romanul mi s-a parut cam tras de par pentru ca fiecare personaj pe care il intalnea sigur avea vreo legatura, ori cu vecinu lui, ori cu vreun vechi prieten, ori se lega de o anumita povestire pe care i-a zis-o cineva candva. Am avut impresia ca apar prea multe coincidente pentru un roman de 176 de pagini. In prima jumatate mi-a placut, mi-a starnit curiozitatea, imi parea ca are toate ingredientele pentru o carte captivanta. Insa din a doua jumatate deja lucrurile au inceput sa fie exagerat de prevezibile, totul era atat de legat de cautarea personajului, aveam impresia ca ma sufoca cu atat de multe lucruri deloc intamplatoare.

In concluzie nu mi s-a parut o carte chiar asa buna, si nici nu mi-a lasat o super impresie, insa nu e nici deloc rea. Pot sa zic ca merita incercata.

Sdc - editia 2

Pe 11 ianuarie, tot in Art Cafe, la ora 15 va invit cu drag la editia 2 a Schimbului de carti de la Braila.

Asa ca prieteni ai lecturii va astept duminica sa vorbim despre ce-ati mai citit, despre ce va place sau ce nu va place in materie de autori, carti, edituri, mentalitati sau orice alt subiect pe care il gasiti interesant, sunt deschisa la discutii. Mai multe detalii despre ce este SdC gasiti aici.

Oricine este interesat il rog sa-mi lase un mesaj pe blog pentru a-mi fi mai usor la organizare.
Sa ne vedem cu bine si nu uitati sa aduceti o carte!

Voi avea si un afis in curand, dar cred ca trebuie sa mai astept putin.

Gata!!! E gata afisu!!! Ii multumesc lui Doris pentru ca l-a facut (eu is prea nepriceputa pentru astfel de treburi complicate).

Portocalele nu sunt singurele fructe, Jeanette Winterson

Editura Humanitas, 2008
Colectia Raftul Denisei
Traducator Vali Florescu

Jeanette, o orfana crescuta in sanul unei familii de evanghelisti, intr-o comunitate puritane, este plasata de varsta tulbure a adolescentei la rascrucea a doua adevaruri. Adevarul credintei, al Bisericii si al lui Dumnezeu pe de o parte, si pe de alta, adevarul izvorat din propriul ei trup. Ca orice tanara iubeste, insa asa cum considera societatea, iubirea ei nu este una obisnuita, ea avand "pasiuni nenaturale". Ii plac femeile, se indragosteste de femei, ajunge sa le iubeasca. "Pasiunile nenaturale" isca un intreg tambalau in cadrul comunitatii, mama fetei este distrusa, preotul incearca sa o exorcizeze, oamenii incep sa o priveasca cu frica. Astfel este obligata sa aleaga.

Imi place titlul pe care scriitoarea l-a ales pentru carte. In familia ei portocalele chiar erau singurele fructe. Dar unde erau babanele, merele si ananasul? Familia ei nu avea decat o cale, cea a credintei data de Biserica, asa cum aveau doar portocalele. Toate celelalte fructe ajungeau in plan figurat pasiuni nenaturale. Si totusi portocalele nu sunt singurele fructe, asa cum ne demonstreaza personajul.

Hristos rastignit din nou, Nikos Kazantzakis

Editura Humanitas, 2008
Colectia Raftul Denisei
Traducator Ion Diaconescu

Imaginati-va un om bland si credincios, asemeni lui Hristos, care este prigonit de preoti si de fruntasi, intr-un sat din Grecia, dupa aproape 2000 de ani de la rastignire.

In Lykovrysi, un sat grecesc aflat sub stapanite otomana, oamenii erau liberi sa creada in Dumnezeul lor. De aceea, respectand o datina straveche, fruntasii satului se hotarasc sa puna in scena in Saptamana Mare, Patimile lui Hristos. Cei trei alesi pentru rolurile apostolilor Petru, Iacov si Ioan, impreuna cu tanarul pastor Manolios, cu rolul de Iisus, hotarasc sa se intoarca spre credinta, pentru a fi la inaltimea sarcinii primite. De asemeni, fruntasii satului, preotul si boierii, se dovedesc, fara sa vrea, fariseii secolului XX. Cei patru sunt acuzati de bolsevism, atunci cand incearca sa ajute oamenii dintr-un sat vecin, ce fusese distrus de turci. Toate invataturile lui Hristos sunt refuzate si denigrate, pentru preotul-tap conteaza sa se hraneasca pe sine, decat sa ofere un codru de paine copiilor cu picioarele subtiri ca trestia.

Cruzimea unor oameni care se lauda ca-L cinstesc pe Dumnezeu este dureroasa. Pana si agai, conducatorul turc din Lykovrysi si considerat evident pagan, i se umple inima de mila, la vederea copiilor morti de foame, invitandu-i in casa si dandu-le sa manance. Preotul este, surpinzator, cel mai inversunat, recurge la toate minciunile posibile, ii acuza pe cei patru tineri de bolsevism, de nebunie, numai sa nu vada ca cei saraci mananca de la cei bogati.

Mi-a placut romanul pentru ca mi-a demonstrat inca odata de ce nu am incredere in biserica si in preoti. Ii admir foarte mult pe cei ca personajul din carte, Manolios, care cred din tot sufletul in Dumnezeu si care-i respecta regulile. am avut si norocul sa cunosc un astfel de om, de aceea cred ca exista. Din pacate lumea moderna este plina de preoti falsi, mincinosi care se arata credinciosi in sanul bisericii, insa nu ar oferi o farama de paine cersetorilor de pe strada. Astfel cadrul din roman, se poate repeta oricand, oriunde in lume "In zadar, in zadar, Hristoase, murmura el. Se apropie doua mii de ani, si inca... inca ei te rastignesc din nou.", asa cum afirma si unul din personajele din carte.

Ce nu mi-a placut la roman este ca uneori e mult prea "bisericeasc" pentru gustul meu, sunt o multime de expresii specific religioase gen "Doamne miluieste", care m-au cam zgariat pe ureche. In afara de asta, e un roman bun si intrigant, o dovedeste si faptul ca Nikos Kazantzakis s-a aflat mereu in conflict cu autoritatile grecesti pentru parerile lui mult prea indraznete. Romanul a fost nominalizat si pentru Premiul Nobel de cateva ori, asa ca ar trebui sa merite.