sâmbătă, 19 decembrie 2009

Crăciunul, sărbătoare a consumului

Supermarketuri aglomerate. Cărucioare scârţâind sub greutatea munţilor de produse. Contribuabili desfiguraţi de obşteasca poftă, îndopându-se cu "mâncare tradiţională". Spitale aglomerate. Petreceri, beţii şi toxiinfecţii alimentare. Maşini înfipte în stâlp, cu şoferi prea pătrunşi de spiritul alcoolului. Indivizi trişti, trişti pentru că se închid magazinele prea devreme. Super-oferte care-ţi irită privirea. Decoraţii de prost gust. Telecomenzi butonate încontinuu în căutare de emisiuni şi filme proaste. Cetăţeni postaţi în faţa televizorului, devorând castroane cu cârnaţi. Mai multe cadouri. Şi mai multe cadouri. Mai multă mâncare. Şi mai multă mâncare. Mai mult timp liber. O eternitate de timp liber, dacă s-ar putea. Pe scurt, aşa se conturează un tablou tipic de Crăciun din secolul XXI. Un Crăciun în care oamenii s-au lepădat de haina semnificaţiei şi, înarmaţi din cap până-n picioare cu carduri şi tichete, au pornit pe drumul unui Damasc al shoppingului...

... şi totuşi, în urmă cu 2009 ani, într-o iesle din Bethleem, primul Crăciun a marcat sosirea lui Iisus Hristos pe pământ. Astfel, Crăciunul a devenit una dintre cele mai importante sărbători creştine. Zi în care - spune dogma creştină - oamenii ar trebui să simtă în adâncul inimii lor întreaga bucurie a Naşterii Domnului. Zi care ar trebui să fie asociată cu duioşia, candoarea, iubirea, curăţia, delicateţea duhovnicească, fiorul interior. Un timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Pe scurt, aşa arată un Crăciun adevărat. Un Crăciun al spiritului.

De unde şi până unde acest hău căscat între adevăratul Crăciun şi această urgie consumeristă? Crăciunul nu mai înseamnă Iisus. Crăciunul este mult mai strâns legat de bătrânelul durduliu cu barbă albă, îmbrăcat într-un costum roşu şi a cărui sanie e trasă de reni, decât de numele lui Iisus. Gândiţi-vă la sutele de Moş Crăciuni care împânzesc întreaga lume odată cu începutul lunii decembrie. Moş Crăciuni din plastic. Moş Crăciuni din pluş. Moş Crăciuni care cântă, care luminează, care dansează. Moş Craciun în mărime naturală. Moş Crăciun ca breloc. Moş Crăciun agăţat în brad. Moş Crăciun prins în păr. Cercei Moş Crăciun. Suport de lumânări Moş Crăciun. USB-port Moş Crăciun. Săpunuri Moş Crăciun. Farfurii Moş Crăciun. Pix Moş Crăciun. Moş Crăciun pe sticla de Cola, pe pachetul de cafea, pe cutia de bere. Moş Crăciun pe panourile publicitare. Moş Crăciun la bara de striptease etc. Este evident că într-o astfel de concurenţă acerbă "bătrânelul", transformat "corect politic" într-un agent comercial, câştigă detaşat. Crăciunul nu mai reprezintă, în niciun caz, Naşterea Domnului. Crăciunul a devenit podiumul pe care defilează un Moş Crăciun îmbuibat, cherchelit şi plind de hachiţe post-moderne.

Dar Craciunul nu se reflectă nici în câte cadouri primeşti, nici în opulenţa bradului. Crăciunul nu înseamnă să mănânci pe muchia apoplexiei şi nici să cumperi până leşini. Crăciunul nu vine dacă Primăria a împodobit străzile şi nici când plouă cu reduceri la Carrefour. Crăciunul o să vină atunci când o să vrem să-l primim. Atunci când vom putea lăsa murătura şI ciolanul din mâini pentru a-i putea deschide uşa.

Citiţi şi aici.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Ce mi-a predat învăţământul românesc

Din clasa I şi până acum, în ultimul an de liceu, sistemul de învăţământ a fost reformat de zeci de ori. Fiecare ministru a avut o idee, fiecare guvern a votat o reformă, apoi altă reformă, care de care mai proastă, cu efecte care mai de care mai devastatoare. Am 18 ani, în câteva luni termin liceul şi mi-am dat seama că am făcut parte dintr-o nouă generaţie de sacrificiu. Sunt unul dintre acele specimene pe care Ministerul Învăţământului a făcut teste.

După 11 ani de şcoală am mai realizat ceva, că toate aceste reforme, toate aceste schimbări şi tot acest sistem pe care societatea tinde să-l eticheteze "de învăţământ" nu m-au învăţat mare lucru. Tot acest sistem mi-a oferit pe tavă o istorie dacă nu de multe ori falsificată, cel puţin împânzită de lacune revoltătoare, omiţând mereu punctarea lucrurilor esenţiale ale vieţii. Învăţământul românesc nu m-a învăţat ce este dreptatea, nu m-a învăţat să preţuiesc adevărata valoare, nu a încercat să-mi formeze un spirit critic, ci a insistat să fac tot posibilul pentru A NU DERANJA. Învăţământul românesc mi-a băgat pe gât pseudo-valori. Învăţământul românesc mi-a dat de înţeles că fermitatea morală nu-şi are rostul dacă nu încape în domeniul bunului public. Învăţământul românesc nu m-a învăţat mai nimic despre cultură, însă m-a învăţat că fără diplome şi fără un C.V. de grosimea Bibliei sunt o ratată. Învăţământul românesc nu mi-a oferit modele. Învăţământul românesc nu mi-a făcut niciun fel de educaţie politică. Învăţământul românesc a încercat să practice cu mine uitarea. Învăţământul românesc m-a învăţat că în viaţă trebuie să mă port umil, să fiu fată cuminte. Învăţământul românesc m-a învăţat să reproduc sute de pagini învăţate pe de rost. Învăţământul românesc nu a vrut să am opinii, idei care "să supere", "să jeneze", "să doară". Învăţământul românesc a vrut să vorbesc în limba lui, cu exact aceleaşi cuvinte pe care el mi le şopteşte cinci zile pe săptămână la ureche. Învăţământul românesc m-a învăţat că notele sunt mai importante decât ceea ce ştiu: notele reprezintă elevul, nu cunoştinţele. Însă învăţământul românesc nu a reuşit să facă din mine un barbar, un om nou. Învăţământului românesc nu i-a reuşit experimentul cu mine, are însă satisfacţia că i-a reuşit cu alte milioane de elevi de la Revoluţie încoace.

Dintr-o datorie morală irepresibilă, e necesar să pun nişte întrebări ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC. De ce manualele de istorie nu ne învaţă adevărata istorie? De ce la şcoală nu ne spuneţi nimic despre închisorile comuniste? De ce nu ne învăţaţi ce a însemnat revoluţia pentru acest popor? De ce nu ne vorbiţi niciodată despre mineriadele din 13 - 15 iunie '90? De ce vreţi să ne supunem? De ce nu ne prezentaţi istoria recentă? De ce vreţi să avem doar "opinii cuminţele"? Unde sunt adevăratele valori din manuale? Unde sunt adevăraţii scriitori din manualele de română? De ce nu ne învăţaţi să luptăm pentru adevăr? De ce ne supuneţi la procesul uitării? De ce ne cultivaţi egoismul? De ce vreţi să ne depersonalizaţi şi să faceţi din noi un teanc de diplome?

În fine, nu vreau să închei printr-o concluzie, ci cu un citat din Nadejda Mandelstam, citat ce apare ca motto în "Fenomenul Piteşti" a lui Virgil Ierunca: "Pierderea adevăratei memorii echivalează cu a pierde simţul realului". Iată, în opinia mea, "prospectul" învăţământului românesc.

Citeşte şi aici.

vineri, 4 decembrie 2009

"Gravură în mi bemol" în sârbă


Cartea lui Cristian Robu Corcan,"Gravură în mi bemol" a apărut în limba sârbă, la editura Vega Media Doo, în colecţia Basta Evrope.

În sârbă se numeşte "Gravira u es-molu".

Felicitări Cristi!

Trailer-ul cărţii îl găsiţi aici.

P.S. Nu m-am lămurit încă cum se încarcă filmuleţele de pe youtube pe blogspot.

marți, 1 decembrie 2009

Respect Timişoara...


... şi îmi este scârbă de Iliescu.

Îi repect pe cei peste trei mii de oameni adunaţi în Piaţa Operei din Timişoara.

Îi repect pe cei trei sute de români care s-au adunat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, răspunzând protestelor de la Timişoara.

Îi respect pe toţi românii care sunt anti-PSD şi care conştientizează pericolul roşu.

Îmi este scârbă de Iliescu, care declară: "Comunismul a fost condamnat de Revoluţie, nu de Băsescu". Cum poate acest stalinist, care ar trebui să aibă pe conştiinţă moartea a mii de tineri, să dea asemenea declaraţii cu atâta neruşinare?! Mai multe detalii găsiţi aici.

Îmi este scârbă de Crin Antonescu, care, cu aceeaşi nesimţire specifică monstruoasei coaliţii din care face parte, a declarat: "Dacă s-ar aplica punctul 8 de la Timişoara cel care ar pleca din politică ar fi Băsescu".