marți, 30 decembrie 2008

Maestrul de Go, Yasunari Kawabata

Editura Humanitas, 2007
Colectia Raftul Denisei
Traducator Flavius Florea

Cand am inceput sa citesc romanul asta, nu stiam nimic despre go, nu tin minte sa fi auzit vreodata (desi am inteles ca este un joc destul de celebru). Am citit prefata, am incercat sa ma lamuresc in mare, macar atat incat sa inteleg cartea. Insa, dupa ce am inceput sa citesc, mi-am dat seama ca nu trebuia sa stiu chiar atat de multe despre go, cum credeam eu. De ce? Pentru ca Kawabata descrie go-ul ca pe o arta, prin care poti intelege sufletul japonezilor, si nu prin joc pur si simplu.

Tot romanul se concentreaza pe o partida istorica dintre un venerabil maestru, numit in termeni japonezi meijin, si a unui tanar foarte talentat. Modul prin care scriitorul descrie comportamentul fiecaruia in timpul unei partide, care dureaza 6 luni, si felul in care unul fiecare se folosea de reguli, m-a dus cu gandul la ruptura dintre vechea Japonie si cea moderna (intr-un fel americanizata, dupa cel de-al doilea razboi mondial). Meijinul, ca reprezentant al vechii Japonii, se adapteaza mai greu la noile reguli ale go-ului, pe cand celalalt, Otake, se foloseste cu tot dinadinsul de ele.

Yasunari Kawabata a fost primul scriitor japonez castigator al unui Premiul Nobel pentru maiestria in care reuseste sa exprime sensibilitatea spiritului japonez. Cartea m-a atras mai ales pentru ca vechea Japonia si tot ce tine de spiritul japonez ma pasioneaza, insa nu stiu daca un "neinitiat"ar putea intelege usor romanul. In timp lecturii ma gandeam ca n-as fi putut sa inteleg ce vrea sa exprime exact scriitorul daca nu aveam ceva informatii legate de Japonia (nu zic ca-ti trebuie mare cultura).

Din punctul meu de vedere merita citita oricum, si daca esti pasionat de Japonia sau de go, si daca nu. Cred ca scriitura lejera, dar poetica o sa te vrajeasca.

marți, 23 decembrie 2008

Fight Club, Chuck Palahniuk

Editura Polirom, 2004
Traducator Dan Croitoru

"Prima regula a Fight Club-ului este sa nu vorbesti despre Fight Club". Eu o sa incerc sa vorbesc putin, dar atat de putin incat sa nu dezvalui rasturnarile de situatii si cam tot ce m-a surprins pe mine in carte, pentru ca n-ar mai avea nici un farmec daca o s-o cititi.

Ce mi-a placut cel mai mult la carte, e idee pe care o lanseaza, si anume ca pentru a construi o lume mai buna trebuie sa o distrugi pe cea existenta. "Vreau sa-mi dai una cat de tare poti", din asta se naste "Fight Club", metamorfozandu-si scopul, de la bataie pe care o dadea sau o lua fiecare frustrat, care nu si-au cunoscut tatal, pana la distrugerea lumii. Apoi, mi-a mai placut ca se citeste usor, e bine scrisa si scurta (cam 200 de pagini in format mic).

Insa, ce nu mi-a placut a fost ca mi se pare putintel misogina. Pe ce ca e un singur personaj feminin si ala e construit aiurea. Nu inteleg de ce Marla e prezentata ca o ninfomana, care pare ca are ca singur scop sinuciderea. Ideea e ca e posibil ca sa am doar eu o problema si romanul sa n-aiba nimic, asa ca il recomand cu placere.

Am inteles ca si filmul este foarte bine facut, insa n-am reusit inca sa-l vad. Sper sa-mi fac timp in vacanta asta.

duminică, 14 decembrie 2008

O zi mai lunga decat veacul, Cinghiz Aimatov


Editura Leda, 2006


Romanul este construit pe trei planuri diferite: cel realist, cel mitic si cel SF, oferind in prim plan un cortegiu funerar ce-l petrece pe Kazangap, fost revizor de cale ferata la halta Boranli-Burannai, din stepele Kargastanului.

Edighei, prietenul de-o viata a lui Kazangap si deasemeni revizor, transforma drumul spre inmormantare intr-un motiv de retraire a propriei vieti si de a ne descrie o lume grea, aspra, insa plina de mituri, parca rupta de realitatea moderna.


In universul paralel doi astronauti ajung pe planeta “Limanul impadurit”. Modul de viata al extraterestrilor este o aluzie clara la barbaritatea umana, mult mai preocupata sa poarte razboaie, sa-si duca pana la capat orgoliile personale, decat sa evolueze. Chiar si raspunsul guvernului rus si american este in mare parte revoltator. Pamanteanii prea ocupai sa-si rezolve problemele datorate existentei a doua regimuri puternice, refuza contactul cu extraterestri, care ar fi revolutionat lumea.


Viata din stepa are existente cu radacini mitice, oamenii de acolo par aproape desprinsi de realitatea Uniunii Sovietice, insa aceasta nu renunta sa se arate si in cele mai indepartate colturi ale Rusiei. De exemplu, un fost invatator, fost prizonier al Iugoslaviei, acum lucrator la calea ferata este inchis, murind la scurt timp, doar pentru ca obisnuia sa-si scrie amintirile. Astfel supravietuirea devine un miracol.


Romanul este insa deosebit prin faptul ca Cinghiz Aimatov construieste legenda mankurtului si a mankurtizsrii. In batalia pentru stapanirea pamantului din stepa, juanjuanii aveau un mod salbatic de a se purta cu prizonierii. Acestia erau rasi in cap, firele ramase erau smulse pentru ca mai apoi pe cap sa fie aplicata piele de camila batrana. Prizonierii erau tinuti in soare pentru ca astfel pielea de camila actiona ca o menghina. Majoritatea prizonierilor nu suportau schiungiirile si mureau. Insa cei care traiau aveau parte de o soarta mult mai cruda, isi pierdeau identitatea si memoria, devenind astfel un fel de roboti si robi perfecti ai juanjuanilor.


Sugestia pe care ne-o transmite Aimatov este ca societatea comunista incerca un soi de mankurtizare, omul devine depersonalizat, o spalare a creierului. Ceea ce este mai trist este ca mankurtii continua sa existe si in perioada postcomunista, nu neaparat pe fonduri politice. Societatea actuala e plina de asemenea “piei de camila”.


A fost prima editie SdC Braila

A reusit SdC sa ia nastere si la Braila. A fost foarte frumos, multa lume, multe carti, oamenii au parut incantati si sper sa vina si luna viitoare :)

N-am sa dau mai multe detalii pentru ca am postat deja aici.

joi, 11 decembrie 2008

Prima intalnire cenaclu "Forma"

Ne-am facut cenaclu la Braila!

Dupa lupte seculare care au durat vreo doua luni cum ar fi zis Catavencu am reusit sa inchegam un cenaclu in orasul de pe malul Dunarii, caruia i s-au plantat iar salcami. Numele lui este "Forma" si prima intalnire va avea loc sambata la ora 12, iar eu urmeaza sa citesc proza. Este o povestire de cinci pagini, prima mea povestire cap coada si se numeste "Pagini ascutite".

Sincera sa fiu am niste emotii de mor, am senzatia ca o sa ma fac de ras sau ca n-o s-o citesc cum trebuie, da sper totusi sa ma descurc, sa trec cu bine si sa nu fiu foarte negativ criticata.

Cenaclu e coordonat de Marian Coman, Cristian Robu Corcan, Dan Bistriceanu si Diana Corcan si e special pentru tinerii care scriu proza, poezie, critica de carte si film. Oricine interesat poate veni la Biblioteca Judeteana Panait Istrati.

Varstele lui Lulu, Almudena Grandes


Editura Humanitas, 2007
Colectia Raftul Denisei
Traducator Mihai Elin

Sincer nici nu stiu de ce am mai citit-o. Poate dintr-o curiozitate nebuna la fel ca mai toate cartile erotice (mai bine zis porno) pe care le-am citit. Eram curioasa daca poate sa exprime ceva dincolo de erotism. Nu prea mi-a inspirat mare lucru, o gasesc comerciala si scrisa ca sa intrige oamenii, societatea.

Cartea prezinta povestea lui Lulu de la 15 ani pana pe la 35 punandu-se accentul pe evolutia ei sexuala din ce in ce mai abrupta.La 15 ani este initiata de Pablo, un prieten al fratelui ei, cu mult mai mare ca ea, pe care isi va reintalni studenta fiind si se vor casatori. Casnicia le e piperata cu acte sexuale extravagante, peste ceea ce "omul modern" numeste normal. Oricum nu mi-a provocat aceeasi scarba ca "Luni de fiere", cu toate ca in "Varstele lui Lulu" este atat de explicit descris sexul intre homosexuali si placerea pe care o are personajul pentru asta.

Nu tipi gay sau orice alta partida de sex m-au revoltat pe mine si faptul ca ea isi lasa sexualitate atat de usor modelata de barbatul pe care il iubea. Mi-a lasat impresia ca participa la jocuri erotice pe care nu le dorea, e chiar inspaimantata uneori doar ca sa-si arate perversitatea in fata lui, sa-i arate ca ajunge asa cum o vrea el. Mi-a dat senzatia unei femei slabe, care incearca sa ascunda latura asta prin a duce lucrurile la extrem (mai ales ca in final participa la sex sado-masochist in ditamai grupul de unde era sa iasa moarta, asta daca n-o salva Pablo).

Cu toate ca pe mine m-a revoltat personajul sunt singura ca acei consumatori de literatura erotica vor fi incantati. Romanul asta cred ca are de toate si pentru toti, parca ar fi multe firme porno cu aceeasi actori legate intre ele, un fel de serial.

vineri, 5 decembrie 2008

Schimb de carti la Braila


Am adus Schimb de Carti la Braaaailaaaa!!!!!! Pentru cine nu stie, SdC este un mod de socializare si de a vorbi despre carti. Ne adunam la o cafea, la un ceai, la un suc, aducem carti, le schimbam intre noi si discutam, nu numai despre carti :) Pentru mai multe detalii intrati pe http://schimbdecarti.ro.

Duminica, 14 decembrie la ora 16:00 in Art Cafe va avea loc prima editie SdC Braila. Oricine este interesat este astept sa se inscrie lasand un comentariu aici (asta ca sa mi fac o idee despre cati oameni o sa vina).

Va astept cu mare drag! Si nu uitati! Aduceti o carte:D

luni, 1 decembrie 2008

Insecta, Claire Castillon


"Insecta" este un volum de povestiri ce aduce in prim plan relatii ciudate, pline de frustrari, dintre mame si fiice. Nici un subiect "delicat" al societatii moderne nu-i scapa scriitoarei frantuzoaice. Fie ca este vorba de paranoia mamei care crede ca sotul ii violeaza fiica, fie de o mama care isi ucide una din gemene pentru ca "Am zis una!", Castillon scoate in evidenta feminitatea. Astfel personajele masculine devin niste umbre, accesorii ale personajelor feminine. Au roluri de figurant, iar autoarea nu-i lasa sa se implice mai ales in relatia mama-fiica.

Este o carte socanta prin limbaj si prin fapte: incesturi, calomnii, mama care se culca cu sotul fetei, cupluri mame-fiica aflate intr-o relatie continua de ura. "Insecta" prezinta o lume bolnava, in care cancerul este deseori in umbra, nimic nu este normal sau moral. Nu e o carte care sa te relaxeze, "Insecta" tulbura, naste intrebari.

Oricum, din punctul meu de vedere, nu numai ca merita, dar trebuie citita. Este o colectie de povestiri scurte si are in jur de o suta de pagini, asa ca sentimentele pe care le poate naste, compenseaza cu marimea cartii.