duminică, 17 aprilie 2011
M-am mutat
vineri, 25 iunie 2010
Blog inchis
Dupa ce scap de proba la istorie o sa incep un alt blog, in care sa scriu din nou despre carti, despre mine si despre tot ceea ce ma preocupa. Am o dispozitie nebuna de scris si de abia astept sa termin cu Bacul.
luni, 19 aprilie 2010
Ce mă dă afară din ţară
Până la vârsta de 18 ani, am ajuns, din nefericire, să simt un mare dezgust faţă de propriul popor. Acum câţiva ani vroiam să fac ceva pentru România, să schimb ceva, să încerc. Însă, în aceşti câţiva ani am înţeles că a încerca să schimbi ceva în România este periculos. Eşti luat fie drept nebun, fie drept prost. Există în noi o repulsie subită şi o furie ce frizează patologicul faţă de tot ceea ce iese din amoralismul turmei. Orice implicare în încercarea de schimbare a României este o aventură de proporţii imense, ca o cursă de maraton pe un teren înţesat de mine antipersonal. Poporul român pe care l-am văzut şi, cel mai important aspect, pe care l-am simţit pe propria-mi piele, nu cred că poate fi schimbat. E un popor violent, intolerant, xenofob, laş, puturos. În fiecare zi, pe stradă, sunt lovită de toate acestea, observ cu neputinţă cum este etalat prostul gust, cum este ridicată în slăvi prostia, cum violenţei i se face statuie. Nu pot face un pas, un simplu pas, fără ca, în clipa
imediat următoare, grotescul să nu-şi afişeze întreaga lui suită de tipologii debile: piţipoanca masterandă, politicianul de gang, instalatorul semi-analfabet care jură moarte intelectualilor, pensionarul comunist care aruncă jeturi de urină verbală pe memoria martirilor etc. Zi de zi, emisiunile televizate, radioul, ziarele, programele de ştiri îmi livrează partidul, botoxul şi guşa drept unică raţiune de a fi. "Bătaia este ruptă din rai" şi "Capul plecat sabia nu-l taie" sunt legile după care acest popor îşi coordonează fiecare mişcare. Astfel, suntem învăţaţi să practicăm cu voluptate umilirea celuilalt. Adevărul, libertatea, moralitatea ne sperie şi nasc în sufletul nostru o ură subită, care naşte la rândul ei nevoia de distrugere.
Am abordat doar contururile vagi ale unei moralităţi, pe care o văd în declin. Ar mai fi imens de spus. Concluzia este că la 18 ani sunt o adolescentă care a pierdut orice fel de speranţă în poporul din care s-a născut. Aş vrea să declar, chiar şi cu scepticism, cât cred în schimbarea situaţiei, că aştept acel moment când prostia, violenţa şi prostul gust vor fi privite cu dispreţ şi neîncredere, dar aş minţi.
Citiţi şi aici.
marți, 23 februarie 2010
Despre evrei şi români
Astăzi, dintr-o joacă pe net, am intrat pe site-ul ăsta. Nu că aş fi avrut vreo revelaţie, dar m-am gândit de la vizualizarea primei paginii: "Prost şi urât popor!!!!" (pentru cine încă n-a înţeles fac referire la români). Nu-mi plac românii, chiar deloc.
Nu-mi place că sunt româncă. Aş fi vrut să fiu evreică.
sâmbătă, 13 februarie 2010
Reforma învăţământului românesc? Utopie!
Nu este un secret nici faptul că în România societatea nu înregistrează progrese, cel puţin unele vizibile şi cu impact puternic. Justiţia trebuie tratată cu o reformă. Sistemul medical trebuie tratat cu o reformă. Agricultura trebuie tratată cu o reformă. Însă învăţământul este cel care trebuie "vindecat" urgent. De aceea, de 20 de ani, este într-o continuă re-for-mă. În fiecare an primeşte tratamente din ce în ce mai "spectaculoase". Actualul ministru deja a anunţat că toamna anului şcolar viitor va întâmpina elevii cu noi schimbări. Structura examenelor naţionale a fost schimbată de atât de multe ori, încât elevii au ajuns, chiar în preajma lor, să trăiască cu spaima reformei. Programa şcolară se schimbă de la an la an, se scot materii, se introduc materii. Schimbările sunt atât de frecvente şi de bruşte, încât, cu toţii, elevi, profesori şi părinţi, par aruncaţi într-un haos total din care nu pot discerne decât - bineînţeles! - aerul păgubos al experimentului. În situaţia actuală din învăţământ nimeni nu pare să mai înţeleagă nimic. Nici măcar ministrul, indiferent care a fost sau este acela. Cei care s-au perindat pe la Ministerul Învăţământului în ultimii 20 de ani au fost atât de convinşi că este nevoie de o schimbare încât semănau cu participantele de la "Miss Univers" care vor să salveze balenele. Cu toate astea, au fost mai multe balene salvate decât s-au înregistrat succese în reformarea învăţământului.